-
Osea 11
- 1 Când era tânăr Israel, îl iubeam şi am chemat pe fiul Meu din Egipt.
- 2 Dar, cu cât prorocii îi chemau, cu atât ei se depărtau: au adus jertfe Baalilor şi tămâie chipurilor idoleşti.
- 3 Şi totuşi Eu l-am învăţat pe Efraim să meargă şi l-am ridicat în braţe, dar n-au văzut că Eu îi vindecam.
- 4 I-am tras cu legături omeneşti, cu funii de dragoste, am fost pentru ei ca cel ce le ridică jugul de lângă gură. M-am plecat spre ei şi le-am dat de mâncare.
- 5 Nu se vor mai întoarce în ţara Egiptului, dar asirianul va fi împăratul lor, pentru că n-au voit să se întoarcă la Mine.
- 6 Sabia va năvăli peste cetăţile lor, va nimici, va mânca pe sprijinitorii lor din pricina planurilor pe care le-au făcut.
- 7 Poporul Meu este pornit să se depărteze de Mine şi, dacă sunt chemaţi înapoi la Cel Preaînalt, niciunul din ei nu caută să se ridice.
- 8 Cum să te dau, Efraime? Cum să te predau, Israele? Cum să-ţi fac ca Admei? Cum să te fac ca Ţeboimul? Mi se zbate inima în Mine şi tot lăuntrul Mi se mişcă de milă!
- 9 Nu voi lucra după mânia Mea aprinsă, nu voi mai nimici pe Efraim, căci Eu sunt Dumnezeu, nu un om. Eu sunt Sfântul în mijlocul tău şi nu voi veni să prăpădesc.
- 10 Ei vor urma pe Domnul ca pe un leu care va răcni, căci El Însuşi va răcni, şi copiii vor alerga tremurând de la apus.
- 11 Vor alerga tremurând din Egipt ca o pasăre şi din ţara Asiriei ca o porumbiţă. Şi-i voi face să locuiască în casele lor, zice Domnul.
- 12 Efraim Mă înconjoară cu minciuni şi casa lui Israel cu înşelătorii. Iuda este tot hoinar faţă de Dumnezeu, faţă de Cel Sfânt şi Credincios.
-
-
King James Version (kjv)
- Afrikaans
- Albanian
- Arabic
- Armenian
- Basque
- Breton
- Calo
- Chamorro
- Cherokee
- Chinese
- Coptic
- Croatian
- Czech
- Danish
- Dari
- Dutch
-
English
American King James Version (akjv) American Standard Version (asv) Basic English Bible (basicenglish) Douay Rheims (douayrheims) John Wycliffe Bible (c.1395) (wycliffe) King James Version (kjv) King James Version (1769) with Strongs Numbers and Morphology and CatchWords, including Apocrypha (without glosses) (kjva) Webster's Bible (wb) Weymouth NT (weymouth) William Tyndale Bible (1525/1530) (tyndale) World English Bible (web) Young's Literal Translation (ylt)
- English and Klingon.
- Esperanto
- Estonian
- Finnish
- French
- German
- Gothic
- Greek
- Greek Modern
- Hebrew
- Hungarian
- Italian
- Japanese
- Korean
- Latin
- Latvian
- Lithuanian
- Malagasy
- Malayalam
- Manx Gaelic
- Maori
- Mongolian
- Myanmar Burmse
- Ndebele
- Norwegian bokmal
- Norwegian nynorsk
- Pohnpeian
- Polish
- Portuguese
- Potawatomi
- Romanian
- Russian
- Scottish Gaelic
- Serbian
- Shona
- Slavonic Elizabeth
- Spanish
- Swahili
- Swedish
- Syriac
- Tagalog
- Tausug
- Thai
- Tok Pisin
- Turkish
- Ukrainian
- Uma
- Vietnamese
Favourite Verse
You should select one of your favourite verses.
This verse in combination with your session key will be used to authenticate you in the future.
This is currently the active session key.
Should you have another session key from a previous session.
You can add it here to load your previous session.